Formare profesional-carsimatică

///Formare profesional-carsimatică

Formare profesional-carsimatică

În aceste zile a avut loc formarea profesional-carismatică a angajaților din centrul nostru. Invitații noștri, don Giovanni Carollo și Davide Gandini, ne-au vorbit despre atenția la persoana din fața noastră, la a nu ne mulțumi doar cu a privi, dar a vedea și a-l contempla pe cel din fața noastră. Astfel vom reuși să creăm o relație cu celălalt și inima noastră se va deschide spre a primi și a dărui iubire.


A VEDEA

1.1  Frumusețea – a-ți da seama

Prima ușă spre spațiu și spre celălalt este vederea, văzul sau, mai bine spus, privirea. Privirea îmi permite (sau mă împiedică) să observ.

În timp ce locuiesc, privirea mea are nevoie de frumusețe; în timp ce conviețuiesc, celălalt are nevoie de privirea mea (în timp ce îmi dau seama că îl văd).

Frumusețea este o nevoie profundă, existențială, cu o înrudire profundă cu nevoia de bine și de Dumnezeu. Când ne gândim la casă, frumusețea este aparent inutilă, un fel de lux scump. Riscul este să se gândească la spațiul de locuit cu criterii aparent rezonabile de funcționalitate și conformare cu standardele și cerințele momentului. Aceasta nu este logica lui Dumnezeu: El a creat lumea frumoasă, nu numai pentru că omul ar putea fi surprins, ci și pentru că creatura Lui este vrednică de bine și de frumos.

Și noi, în centrul nostru, ne ocupăm de frumusețe? Putem să ne gândim la frumusețe ca la un criteriu pentru recunoașterea demnității și a vieții celuilalt? Ce criterii au inspirat construirea spațiului de locuit?

Privirea, atunci, constă în a-l observa pe celalalt: conștientizarea este o dinamică a proximității, care necesită timp, atenție. Din această perspectivă, este posibil să-l vedem pe celălalt, dar să nu-l observăm, să rămânem ego-centrici, fără să aruncăm o privire care să ajungă la periferia noastră. Realizarea necesită o viziune periferică. Papa Francisc a spus că realitatea este mai bine înțeleasă nu din centru, ci din periferie. Prin urmare, este necesar să se schimbe punctul de vedere: de la acela care „privește înainte, stând în mijloc“, la acela care „alege să se uite la periferie, stând în periferie”.

De exemplu, puteți consulta un departament al persoanelor în vârstă sau persoanelor cu dizabilități din punct de vedere al managementului, cu detașarea tipică a celor care stau în mijloc. Sau puteți privi la același departament din punctul de vedere al celor care locuiesc acolo, permițându-le să le fie înțelese pe deplin nevoile lor.

Chiar și dintr-un punct de vedere spațial în sensul strict, puteți să vă uitați la o secție stând în camera de gardă sau să parcurgeți în grabă holul. Sau puteți privi spațiul intrând în camerele personale, conviețuind.

1.2 Citire din Evaghelia după Sf. Marcu

Şi au venit la Ierihón. Ieşind din Ierihón cu discipolii săi şi cu o mulţime numeroasă, un cerşetor orb, Bartiméu, fiul lui Timéu, stătea lângă drum. Auzind că este Isus din Nazarét, a început să strige şi să spună: „Fiul lui Davíd, Isuse, îndură-te de mine!”. Mulţi îl certau ca să tacă, însă el striga şi mai tare: „Fiul lui Davíd, îndură-te de mine!”. Oprindu-se, Isus a spus: „Chemaţi-l!”. Şi l-au chemat pe orb, spunându-i: „Curaj, ridică-te, te cheamă!”. Iar el, aruncându-şi haina, a sărit în picioare şi a venit la Isus. Isus, întrebându-l, i-a zis: „Ce vrei să fac pentru tine?”. Orbul i-a spus: „Rabbuní, să-mi recapăt vederea”. Atunci Isus i-a zis: „Mergi, credinţa ta te-a mântuit!”. Îndată şi-a recăpătat vederea şi îl urma pe cale.

1.3  Cuvântul Papei: Omilie pentru Te Deum, 31 decembrie 2013.

„Ce vom face, cum vom acționa anul viitor, ca să putem face un pic mai frumoasă casa? Casa noului an va avea o față și mai frumoasă dacă va fi și mai bogată în omenie, ospitalieră și primitoare; dacă toți vom fi atenți și generoși față de cei aflați în dificultate; dacă știm cum să colaborăm cu un spirit constructiv și de susținere, pentru binele tuturor.

Casa noului an va fi mai bună, dacă nu vor exista oameni care privesc „de la distanță“, ca în cărți poștale, se  uită la viața celuilalt numai „de la balcon“, fără a se implica în problemele umane, probleme ale bărbaților și ale femeilor, care la sfârșit… dorim sau nu, sunt frații noștri.

În această perspectivă, casa noastră se simte implicată să-și aducă propria contribuție la viața și viitorul tuturor celor care locuiesc acolo – este datoria ei!- se simte angajată să-l animeze cu aluatul Evangheliei, să fie un semn și instrument al milei lui Dumnezeu.

Sau

Scrisoare apostolică: Amoris Laetitia (Nr. 128):

„Experiența estetică a iubirii este exprimată în acea privire ce îl contemplă pe celălalt ca un scop în sine, chiar dacă este bolnav, bătrân sau lipsit de atracții sensibile. Câte lucruri soții și copii fac uneori pentru a fi considerați și luați în considerare!

Multe răni și crize își au originea în momentul în care ne oprim să ne contemplăm pe noi înșine. Aceasta este ceea ce exprimă unele plângeri și proteste care sunt resimțite în familie:

„Soțul meu nici măcar nu se uită la mine, mi se pare că pentru el sunt invizibilă”.

„Te rog, uită-te la mine când îți vorbesc.”

„Soția mea nu se mai uită la mine, acum are ochi doar pentru copii”.

„În familia mea, nu interesez pe nimeni și nici nu sunt observată, ca și cum nu aș fi existat”.

Dragostea deschide ochii și ne permite să vedem, dincolo de orice, ceea ce merită o ființă umană .

1.4

Era primăvara anului 1963, iar Pier Paolo Pasolini lucra la prelucrarea filmului „Evanghelia după Matei”. Era interesat să cunoască de la oamenii considerați „mistici” și „sfinți”, ce gândeau despre Isus, cum își imaginau scenele Evangheliei, cum ar fi vrut ei să fie reprezentate.

Angela Volpini – o tânără mistică din Casanova Staffora (Pavia) – i-a vorbit despre Fratele Ave Maria, cunoscut pentru faima sfințeniei, pe care îl cunoscuse din 1958.

Pier Paolo Pasolini a hotărât deci, să meargă la schitul unde locuia acest călugăr și la care se putea ajunge numai prin munți, drumul fiind foarte anevoios.  Pasolini ajunge în sfârșit la schitul din Sant’Alberto di Butrio. Fratele Ave Maria se ruga în biserică, iar când Pasolini s-a prezentat, el i-a spus:

„Și de ce un mare artist, un personaj atât de faimos, prin aceste locuri este interesat să cunoască un om orb și sărac, care știe să zică doar: „Isuse, Maria, vă iubesc: mântuiți suflete!”?

Astfel a început interviul care a durat câteva ore. Doar ei doi.

Ulterior, Pasolini a comentat:

„Fratele Ave Maria a avut toată atenția pentru mine. El a vorbit atât de natural, chiar și în limba sa religioasă, că a fost nu numai respectuos, ci și fascinant. Nu a fost uimit de scepticismul meu și mi-a spus că „Isus” îi iubește mai mult pe cei de departe decât pe cei de aproape, că nu se scandalizează de nimic și că numai El cunoaște cu adevărat inima omului. În fața lui, eu, artist, nu m-am simțit stânjenit, așa cum se întâmplă adesea în locuri serioase și importante. Și acest Frate este original ca mine, un creativ… El și-a inventat viața, după accidentul avut în copilărie, o viață adevărată și fermecătoare. El este, de asemenea, un fiu al artei, reușește să  transforme în frumoasă și extraordinară o viață care, analizată rațional, înseamnă o moarte civilă și nebunie „.

Apoi, scriitorul acut și neliniștit a vrut să rămână un timp singur. Și a mers spre pădurea din apropiere. Poate că a scris ceva despre acea întâlnire. La Volpini a profitat de ocazie să meargă la chilia fratelui Ave Maria să-i mulțumească și să-și ia la revedere. Fratele Ave Maria a comentat:

„Prietenul pe care l-ai adus astăzi are nevoie de multă credință, de multă dragoste, de multă inocență, pentru a scoate din inimă strigătele de dragoste, nu doar de ură. Să-i fii aproape. Dacă acest om l-ar sluji pe Dumnezeu, cine știe ce lucruri minunate ar face!”

1.5  Pentru reflecție

– Care este punctul nostru de vedere predominant? Din mijloc sau din periferie?

– Ce pondere are frumusețea în organizarea spațiului și a vieții oamenilor?

– De ce îmi dau seama? Pe ce anume își concentrează atenția mea în principal?

1.6  Rugăciunea finală: Doamne, permite-mi să văd cu ochii credinței

Permite-mi să văd tristețea celorlalți, ca să o mângâi.

Permite-mi să văd bunătatea fratelui meu, ca să o imit.

Permite-mi să văd răul, ca să-l evit.

Permite-mi să văd invitațiile la bine care sunt răspândite pe calea mea, pentru a le pune în practică.

Permite-mi să văd prezența de răscumpărare în toată suferința mea, pentru a o suporta mai bine.

Permite-mi să văd voința Ta în fiecare eveniment, ca să o împlinesc cu credincioșie.

Permite-mi să văd fața Ta în fratele meu, ca să-l iubesc mai mult.

Permite-mi să văd cu ochiul tău răul pe care îl primesc, ca să-l suport mai ușor.

Permite-mi să văd nimicnicia mea, ca să nu fiu mândru.

Permite-mi să văd divinitatea voastră, pentru a mă închina Ei.

Permite-mi să văd dragostea, ca să o imit.

 

By | 2018-12-10T17:35:13+00:00 decembrie 10th, 2018|Evenimente, formare profesional-carismatică|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment